Ne-am găsit căsuța de la sat

Acum mai bine de trei ani a început căutarea noastră.

Locuind într-un oraș mare împreună cu iubitul meu, amândoi iubitori de natură (recunosc, mai mult eu), am început să discutăm despre posibilitatea de a ne muta la sat.
Astfel, ne-am pus pe căutări. Ne-am dorit să găsim locul perfect, un loc în armonie cu natura, departe de viața de oraș. Mai ales în ultimul timp, aud din ce în ce mai des dorința asta din partea tinerilor și mă bucură foarte tare.

Pentru noi, a fost o căutare lungă, cu întreruperi, însă pe timpul pandemiei s-a intensificat. Când ajungeam într-un sat care ne plăcea, obțineam cele mai multe informații de la magazinul satului, ori de la cârciumă.
Am cutreierat mult, am petrecut timp în multe gospodării, am aflat multe povești. Așa ne-am dat seama de autenticitatea vieții trăite la sat și că asta ne dorim, să încetinim ritmul alert al vieții de oraș.
Ne-am îndrăgostit de zona de la poalele munților Zarandului de Est și am rămas pe aici. După un timp, am găsit exact ce ne doream.
A fost greu până ne-am găsit căsuța perfectă, dar este și mai greu procesul de recondiționare. Având peste 100 de ani, am dat peste multe probleme, însă avem un meșter pe măsură.
Momentan, lucrăm la ea cu drag și cu răbdare. Între timp, ne plimbăm prin vecini și încercăm să ne cunoaștem cât mai bine comunitatea. Oameni atât de calzi și primitori ca aici nu am mai întâlnit până acum pe unde am umblat. Localnicii fac nenumărate siropuri, dulcețuri vișinate și să nu mai vorbim despre cât de delicioasă este mierea de aici fiind o zonă cu mult salcâm. Începem să ne obișnuim cu zona și devine din ce în ce mai greu să revenim la oraș.
Dar să revenim la căsuță. Pentru noi, este ceea ce am visat. Pădure întinsă în spate, pârâul rece în față, la poalele dealului, cu un pământ roditor, vizitat de animăluțe și preferat de păsărele. Am cumpărat căsuța fără să vedem terenul din cauza vegetației dese și de fiecare dată când venim aici descoperim ceva nou: nuci, meri, peri, caiși, pruni și recent am descoperit muri sălbatici.
Suntem atât de recunoscători pentru tot ce ne oferă natura!
Deocamdată, suntem la stadiul de restaurare al căsuței și odată ce va fi gata vom începe procesul de mutare, care va fi treptat, având în vedere că am trăit atâția ani la oraș și toată viața noastră este acolo. Căci, până la urmă, unde ne grăbim atâta? Momentan, ne bucurăm de procesul lent de recondiționare al căsuței, de zilele petrecute acolo și de natura sălbatică ce ne înconjoară căsuța.

Mereu vrem să ajungem undeva, să ne găsim un scop în viață, să fim cât mai ocupați, să avem cât mai multe activități pentru a ne simți că trăim. Dacă în viață nu e vorba despre asta? Dacă adevăratul nostru scop este să ne bucurăm mai mult de liniște, de natură, de familie și de lucrurile mărunte din fiecare zi, lucruri care ne aduc liniște și împlinire pe termen lung?

Când a devenit o provocare să ducem un trai mai simplu?